Cursuri la…Cheia succesului

În perioada 29-31 august 2011 a avut loc la Suceava, in Sala de Conferinte a Complexului Bradet,  prima sesiune a cursurilor de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale, destinate persoanelor care doresc să îşi iniţieze o afacere pe cont propriu, în cadrul proiectului “IMM-ul-Cheia succesului pentru tine şi pentru Romania”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Cursanţii, în numar de 32 au participat la cursuri 3 zile consecutiv şi au fost iniţiaţi în “arta afacerilor” de patru lectori acreditaţi CNFPA şi cu o vastă experienţă în domeniu. Persoanele prezente au primit o serie de informaţii necesare înfiinţării unei firme din cele patru domenii stabilite în cadrul proiectului: juridic, financiar-contabil, managementul calităţii şi managementul resurselor-umane.

Pentru a întâmpina nevoile cursanţilor, lectorii au pregătit prezentări interactive şi numeroase materiale de lucru – (contracte de munca, decizii, facturi) pentru a-i familiariza cu termenii de specialitate.

Mai mult, cursanţii au fost motivaţi şi stimulaţi să gândească, exprimâdu-şi ideile de afaceri într-o schiţă de plan de afaceri, completat sub atenta supraveghere a lectorilor.

    “M-am străduit să gândesc un plan cât mai bun, cu multe detalii, cât mai aproape de realitate pentru că ştiu că la final vor fi selectate cele mai bune planuri de afaceri şi sper să fie selectat şi al meu, pentru că am înţeles că voi beneficia de sprijin specializat.” (Cursant)

În final, beneficiarii activităţilor de asistenţă şi sprijin oferite în cadrul proiectului, prezenţi la toate cursurile, au fost rasplătiţi în cadru festiv, cu diplome de participare.